Roger Federer câștigă în fața lui Rafael Nadal al cincilea său titlu la Australian Open

Roger Federer câștigă în fața lui Rafael Nadal al cincilea său titlu la Australian Open
Publicat: 29/01/2017, 15:08
Actualizat: 02/04/2018, 22:53

În finala competiției, Roger Federer a trecut de Rafael Nadal, scor 6-4, 3-6, 6-1, 3-6, 6-3, în trei ore și 40 de minute de joc. De-a lungul partidei, elvețianul a servit 20 ași, în timp ce Nadal a reușit patru, iar cei doi jucători au comis câte trei duble greșeli. Federer a avut un procentaj de reușită la primul serviciu de 62 la sută, iar Nadal, 73 la sută. 73 la 35 a fost scorul la lovituri direct câștigătoare, în favoarea lui Roger Federer.

În urma acestui succes, Federer primește un cec în valoare de 2.701.000 de dolari și 2.000 de puncte în ierarhia mondială, în timp ce Nadal este răsplătit cu 1.387.000 de dolari și 1.200 de puncte ATP, pentru că a jucat finala la Australian Open.

Bilanțul întâlnirilor rămâne, însă, în favoarea sportivului spaniol, 23-12. A fost al 12-lea meci disputat între Nadal și Federer la turneele de Grand Slam. Sportivul iberic conduce și la acest capitol, cu 9-3.

Roger Federer, în vârstă de 35 de ani, cucerește al cincilea titlu din cariera sa la Melbourne, după cele câștigate în 2004, 2006, 2007 și 2010, și al 18-lea la turneele de Grand Slam. Nadal, în vârstă de 30 de ani, are în palmares 14 trofee la competițiile de Mare Șlem, dintre care doar unul la Australian Open, cel din 2009, când s-a impus chiar în fața lui Federer.

Roger Federer câștigă al 18-lea titlu de Grand Slam: „Îi mulțumesc și echipei lui Rafa, tenisul are nevoie de un om ca Nadal”

„Nici nu știu ce să spun, nu prea am cuvinte, Rafa a rostit niște cuvinte minunate. Vreau să îl felicit pentru acest turneu. Niciunul dintre noi n-ar fi crezut că va ajunge din nou într-o finală de Mare Șlem, dacă îl întrebai în urmă cu 4-5 luni. Aș fi fost mulțumit și dacă aș fi pierdut. Tenisul este un sport minunat.
Toată lumea spune că muncește mult, iar eu am făcut același lucru. Le mulțumesc celor din echipa mea. Nu credeam că voi ajunge aici, repet, dar am reușit. Îi mulțumesc și echipei lui Rafa, tenisul are nevoie de un om ca Nadal. Le mulțumesc suporterilor, pentru ei suntem aici pe teren și ne fac să ne simțim speciali. Întotdeauna m-am simțit bine. Sper că nu am uitat nimic, mulțumesc pentru tot! Sper să ne revedem la anul, sunt foarte fericit că am câștigat, nu se putea o poveste mai fericită pentru mine”, a afirmat Roger Federer, la final.
Roger Federer, în vârstă de 35 de ani, cucerește al cincilea titlu din cariera sa la Melbourne, după cele câștigate în 2004, 2006, 2007 și 2010, și al 18-lea la turneele de Grand Slam, record all time. Precedentul turneu de Mare Șlem câștigat de elvețian a fost Wimbledon 2014.
Nadal, în vârstă de 30 de ani, are în palmares 14 trofee la competițiile de Mare Șlem, dintre care doar unul la Australian Open, cel din 2009, când s-a impus chiar în fața lui Federer. Spaniolul rămâne pe locul 2 în ierarhia all time din punct de vedere al titlurilor de Grand Slam câștigate, la egalitate cu Pete Sampras.

Rafael Nadal: Probabil că Roger a meritat puțin mai mult decât mine victoria

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal l-a lăudat pe elvețianul Roger Federer, după victoria obținută în fața sa, duminică, în finala turneului Australian Open: „În primul rând, îl felicit pe Roger pentru felul în care a jucat astăzi. A fost o lună minunată pentru mine. Pentru prima dată în carieră petrec o lună minunată în Australia, o țară superbă. Atmosfera este fantastică mereu la Melbourne. Întotdeauna e dificil să revii, am lucrat mult în aceste două săptămâni, probabil că Roger a meritat puțin mai mult decât mine victoria. O să continui să lupt întreg sezonul. Sper să am un sezon foarte bun și să mă întorc de multe ori aici, să câștig trofeul. E superb și trofeul finalistului, dar e mult mai bun cel al câștigătorului. O să lupt din greu să iau trofeul în viitor.
Vă mulțumesc mult! Mulțumesc echipei mele, care a lucrat intens, familiei, suporterilor, tuturor celor care au făcut posibilă revenirea mea aici. Totodată, le mulțumesc sponsorilor turneului, probabil cel mai bine organizat turneu din lume”, a declarat Nadal, la ceremonia de acordare a trofeelor.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Semnele care pot anunța un nou război mondial. Biblia cuprinde o parte dintre ele
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai...
×